Vitrina care a socat Parisul

Vitrina care a socat Parisulby Ion Oroveanu

La inceputul anilor ’70, marii creatori de moda din Paris cautau metode inedite pentru a-si pune in valoare operele vestimentare, dar si spatiile comerciale in care acestea erau prezentate. Atunci cand se faceau lansarile noilor colectii erau invitate la eveniment personalitati din diverse domenii si erau organizate concerte sau serate speciale.

In 1971 celebrul designer vestimentar Daniel Hechter, plictisit oarecum de propunerile conventionale de marketing primite din partea artistilor cu care colabora, si-a dorit mai mult ca oricand sa se diferentieze, sa atraga atentia intr-un mod inedit, sa opreasca trecatorii in fata vitrinei magazinului situat in centrul Parisului (Rue Rennes) fara ca macar sa ii invite in mod direct sa faca acest lucru. Tematica nu era clara… doar efectul dorit il stia. Desi lipsa de directie clara a proiectului parea initial un avantaj, in realitate nu era chiar asa simplu.(Ionut Tudose)

Desi nu eram de foarte multa vreme in Franta, un bun prieten, sculptorul Cesar Baldaccini caruia i se propusese initial acest proiect imi povestea cu oarecare tristete ca nu are suficienta inspiratie pentru atingerea obiectivului dorit de Daniel Hechter. Pe masura ce discutam incepusem sa-mi doresc aceasta provocare si sa-mi creionez deja un plan cu efecte de marketing de amploare. Cezar m-a rugat sa preiau acest proiect si am acceptat imediat. Am studiat zona, am studiat concurenta si m-am apucat de treaba. In scurt timp am facut ca vitrina magazinului sa devina un subiect comentat si controvesat in toata mass-media. Desi subiectul avea diferite interpretari, ziarele de atunci si-au rezervat spatii importante pentru articolele referitoare la vitrina magazinului situat pe Rue Rennes. Pietonii ramaneau uimiti in fata vitrinei minute in sir, incercand sa inteleaga subtilitatea scenaristica a manechinului intins pe patul de chiuretaj expus in vitrina magazinului. Descrierea acestui decor scandalos ar putea fi definita simplu ca fiind socanta! De fapt acesta a fost si scopul…” povesteste Ion Oroveanu.